Cat mai mult zgomot!

Mergi la un picnic, in aer liber. Sa zicem, undeva, la munte. E liniste, racoare, dar soarele “promite” sa iasa de dupa palcul de nori care-l ascunde deocamdata. Te bucuri de o zi pe care o intrevezi a fi speciala, si pe care o asteptai de mult. N-ai mai iesit din oras de 5 luni de zile. Intinzi o patura, pui bagajele la coltul ei, te descalti de adidasii in care te-ai incins dupa ce ai urcat 2 kilometri pe potecile din padure, te trantesti pe patura, zambesti si inchizi ochii. E perfect: e liniste, miroase a brad si vantul adie exact atat cat trebuie ca sa nu simti dogoarea soarelui care a iesit deja din nori! …

Dar nu dureaza mult. Pentru ca auzi in apropiere un scrasnet de frane, apoi cateva portiere care se trantesc, si, inevitabil, exact ce te temeai mai mult: brusc, linistea este sparta de vocea cantaretului X care isi canta pe unde sonore, nefericirea, bucuria, fericirea, sau nu conteaza ce, atata timp cat o face strident si cu volumul dat la maximul CD-playerului!

Ce ratiune are venitul in aer liber, in creierul muntilor, pentru a-l asculta pe X sau Y de care esti satul acasa, in masina, la serviciu, la TV, etc.?

Cred ca are o ratiune… rationala. Zgomotul puternic are rostul lui, bine conturat si determinat. E menit a-l face pe ascultator sa uite de ce e cu adevarat important pe lume. Ideea e sa-i umpli omului mintea cu fel de fel de nimicuri, sa-i dai circ pentru a nu se gandi la viitor. La viitorul SIGUR, nu la cel incert.

Cel mai sigur lucru pe lumea asta e moartea. Nu stii ce vei face maine, peste un an sau peste 10. Nu stii cu certitudine unde vei fi, cu cine vei fi, in viitor. Nu depinde de tine. Sunt lucruri care nu se pot controla. Nu ti-ai putea controla propriul viitor nici daca te-ar chema Rockefeller. Pentru ca nu depinde de tine, ci de Dumnezeu. Sunt multe lucruri incerte pe lumea asta, as spune chiar ca tot este incert in viata ta (din punct de vedere fizic), in afara de moarte.

Ne traim viata, prin harul lui Dumnezeu, asa cum am inteles ca e bine sa o facem. Incercam, unii din noi, sa ne dezbaram de tot ce-i rau, nu din superstitie, si nici de frica mortii vesnice, ci din dragoste pentru Cel care ne-a iubit mai intai, inainte ca noi sa-L cunoastem. El este Dragoste, si cum altfel am putea fi noi, daca traim in preajma Lui, daca nu inundati de dragostea care se revarsa din El?

Trebuie sa ai dragoste si pentru dusmani. Sa nu-i raspunzi cu rau celui ce-ti face rau, ci sa-l privesti in ochi, gandindu-te ca atat de mult cat Dumnezeu te iubeste pe tine, tot la fel de mult il iubeste si pe el. Si atunci, tu nu ai voie sa-l urasti. Nu ai voie sa faci departajari, atata timp cat Dumnezeu nu le face. Si mai ales nu ai voie sa il judeci!

Este ceea ce am scris mai sus judecata? Nu cred. Cred ca este incercarea de a recunoaste cum lucreaza satan in viata omului. Si in felul asta, cand ai vazut ca cel rau e acolo, intr-o situatie anume, faci stanga-mprejur imediat, si-ti indrepti fata spre Dumnezeu! Fara sa mai stai pe ganduri sau sa privesti cu coada ochiului in directia aia!

Ce rost are muzica data la maxim? Un rost bine definit, si care este ingredientul principal in “ciorba” in care satan il fierbe pe om: ii da altceva de ascultat, pentru ca acesta, omul, sa nu cumva sa ajunga sa-si asculte cugetul. Pentru ca nu se poate ca ceva inauntrul tau sa nu-ti spuna ca nu se termina totul aici. Pe vremuri exista o vorba: cand stateai pe ganduri si cineva te intreba la ce te gandesti, raspundeai: “la nemurirea sufletului!” Ce bine ar fi daca CHIAR ne-am gandi mai mult la sufletul nostru, la faptul ca nu se termina totul aici. Ca moartea e o poarta prin care, vrei-nu vrei, trebuie sa treci! Si va veni un moment in care vom raspunde in fata lui Dumnezeu la intrebarea: “Ce-ai facut cu Fiul Meu?” L-ai primit sau L-ai respins? L-ai iubit sau L-ai urat? L-ai avut de Model in viata, sau ti-ai batut joc de Lucrarea Lui, de Sacrificiul Lui, prin felul cum ai ales sa-ti traiesti viata?

Satan ii bruiaza omului mintea cu muzica, stiri (de la ora 17 sau nu) si filme suculente sau pline de actiune, pentru ca nu cumva omul sa aiba un minut de tacere in care sa-L asculte pe Dumnezeu. Timpul trebuie umplut cu ORICE numai sa nu fie liniste! Omul trebuie tinut ocupat: cu munca peste masura, cu distractii, cu pregatiri pentru mese imbelsugate sau planuri diverse, ORICE, numai sa nu aiba posibilitatea sa il asculte pe Dumnezeu!

Asta e planul!