Cand trandafirii infloresc – de Costache Ioanid

Cand trandafirii infloresc,
o mare taina-n ei s-arata…
Cand trandafirii infloresc
toti cei ce-asteapta si iubesc,
aud un susur ingeresc
din primavara neuitata…

Era o zi cu cer senin,
cu-acelasi flori si ramuri ninse,
era o zi cu cer senin,
cand de pe-acest pamant strain,
se inalta atat de lin
Isus cu bratele intinse.

Erau si-atuncea flori de nea,
si flori de sange si de soare.
Erau si-atuncea flori de nea,
cand Cel cazut sub crucea grea,
atat de linistit urca
spre galaxii nepieritoare.

Se inalta spre nepatruns,
spre scanteierile gigante,
se inalta spre nepatruns…
Iar cand pe bolta a ajuns,
un abur palid L-a ascuns,
ca un reflex de diamante.

Si-atunci o soapta se-auzi,
un glas de inger in gradina.
Si-atunci o soapta se-auzi:
“Acest Isus va reveni
la fel cum in aceasta zi
S-a inaltat catre lumina”.

De-aceea an de an privesc
– si gand cu gand mereu se-ntreaba –
de-aceea an de an privesc
si-as vrea sa strig, dar nu-ndraznesc,
…cand trandafirii infloresc…
“O, vino, Doamne, mai degraba! ”