Cata dragoste si rabdare are Dumnezeu pentru noi!

Ma uit in jur, la cat suntem de pretentiosi, si plini de “fitze” (nu folosesc astfel de expresii si combinatii de litere, dar vreau sa fie clara ideea), si nu pot sa nu ma gandesc cata rabdare si dragoste are Dumnezeu pentru noi.

Iti da cineva toate informatiile de care ai nevoie ca sa iti duci la bun sfarsit treaba pe care ai inceput-o, si tot nu e suficient! Trebuie sa il mai sacai putin cu niste intrebari, sa mai ceri relatii, sa mai pui intrebari la care ti s-a raspuns deja, trebuie sa-ti manifesti TU nemultumirea, sa comentezi, sa iti dai importanta! Si stau sa ma gandesc cata dragoste poate sa aiba Dumnezeu pentru noi, cand si noi, oamenii, procedam la fel fata de El! Ni s-a dat TOT ce aveam nevoie ca sa ne facem treaba. Dumnezeu nu te arunca in lupta fara echipamentul “de protectie” si fara “armele” necesare. Nu te insarcineaza sa faci o lucrare fara sa te inzestreze cu tot ce ai nevoie pentru acea lucrare.

Si totusi, pentru om asta nu e suficient! Trebuie sa parlamenteze! Trebuie sa puna iar si iar aceeasi intrebare, sperand la un alt raspuns care sa-i placa mai mult decat precedentul. Desi STIM ca Dumnezeu e neschimbator, il sacaim cu aceeasi chestie iar si iar, doar – doar de data asta o iesi pe gustul nostru.

Ne-am obisnuit sa profitam de dragostea lui Dumnezeu si de rabdarea Lui. Ne enervam cand cineva ne intreaba a doua oara si a treia oara un lucru la care am raspuns deja, dar in acelasi timp, noi procedam exact la fel, poate chiar si mai rau, cu Dumnezeu! Nu ne-am mai enerva daca am avea pentru cel de langa noi aceeasi dragoste pe care o are Dumnezeu pentru noi.

Pentru ca El nu se supara ca-L tot intrebam. Nu-si manifesta iritarea. Ne priveste cu dragoste, cu rabdare, cu bunavointa. Numai noi avem de pierdut din asta. Pentru ca insistand, mereu si mereu, sa mancam hrana pentru bebelusi, REFUZAM CRESTEREA! Si ne mai miram ca El nu isi poate face treaba prin noi. Pai cum sa o faca daca ne incapatanam sa ramanem niste copii razgaiati care nu vor sa creasca, si care vor sa li se faca toate poftele, fara ca ei sa intoarca in vreun fel, celor din jur, macar o zecime din cat au primit de la Dumnezeu??!!

Nu avem cu Dumnezeu relatia pe care o avea Avram, dar ne permitem sa negociem cu El. Ma refer la pasajul din Geneza, cap. 18 vers 16-33. Avram si-a permis sa negocieze cu Dumnezeu incercarea salvarii cetatilor Sodoma si Gomora. Si Dumnezeu a acceptat “joaca” (poate cu zambetul pe buze). Stia El bine ca nu e nimic de salvat acolo. Dar l-a lasat pe Avram sa incerce negocierea. Desi noi nu suntem dedicati Domnului asa cum era Avraam, ne jucam si noi de-a negocierea. Si incercam sa obtinem de la Dumnezeu ceea ce credem noi ca e bun pentru noi…

In fiecare zi, negociem cu Dumnezeu! Incheiem “targuri” cu El. Cata rabdare poate sa aiba! Cata dragoste poate sa aiba! Ti-a dat, mi-a dat, TOATE informatiile de care aveam nevoie. Pe fiecare pagina a Bibliei sunt promisiuni, clauze, binecuvantari, blesteme, recompense si pedepse. Suntem in cunostinta de cauza cu TOT CE AVEM NEVOIE SA STIM ca sa ne facem partea. Si totusi, vrem mai mult. Vrem sa stim cand va veni sfarsitul lumii. Vrem sa stim “ce ar fi daca” si “ce ar fi fost daca”. La ce bun?

Personal, de curand am descoperit un aspect pe care nu-l stiam din trecutul meu. M-a socat. M-am tot intrebat, astfel, in ultimul timp, ce s-ar fi intamplat, daca atunci, Dumnezeu nu mi-ar fi inchis ochii, daca nu m-ar fi legat El Insusi la ochi, ca sa nu vad ceea ce era aproape clar si la lumina zilei? Daca atunci as fi vazut ce era de vazut, lucrurile ar fi fost cu totul altfel azi. Dar El mi-a inchis mie ochii si altora gura. Si viata mea si a lor a luat o turnura diferita. Acum privesc in urma si imi dau seama ca tot ce s-a intamplat de atunci incoace nu ar mai fi mai existat daca Dumnezeu nu facea ce a facut.

Ce rost are sa ne tot intrebam “ce ar fi daca…” si “ce ar fi fost daca…” Ce sens au intrebarile ipotetice? Stau acum si privesc la mine cat l-am sacait pe Dumnezeu, si cata dragoste a avut si are pentru mine, cu cata rabdare ma iarta din nou si din nou pentru sacaielile mele. Acest lucru ar trebui sa imi dea de gandit, si sa incep sa privesc si eu in jur cu aceeasi rabdare, si sa invat sa il iubesc si eu pe cel care greseste fata de mine. Neconditionat. Pentru ca eu nu sunt perfecta, dar Dumnezeu e!

Daca El, de la inaltimea perfectiunii Lui, imi rabda mie toate “fitzele”, eu cu ce drept sa fiu iritata fata de cel de langa mine, care este ca si mine?

Daca El, Desavarsit cum e, ma iubeste, asa imperfecta si murdara cum sunt, eu cu ce drept sa privesc la cel de langa mine altfel decat cu dragoste?

“Adevarul te va elibera, dar mai intai s-ar putea sa te faca sa te simti mizerabil” – Rick Warren.

Eu m-am simtit mizerabil, dar acum sunt eliberata. Adevarul m-a eliberat. De-abia acum, pentru ca mai devreme m-ar fi ucis.

.