Cu Dumnezeu. De ce?

2009 iunie 15

Cu Dumnezeu: sacrificiu, dedicare, dragoste, sau comoditate? intrebare

De ce preferam (unii din noi) sa ne bazam pe Dumnezeu? Care sunt adevaratele motive care stau in spatele preferintei noastre, a acestei  alegeri a noastre?

  • Sa fie SACRIFICIUL? Dorinta de a-ti ajuta semenii, in numele lui Hristos, de a renunta la tine, de dragul Lui, pentru altii? Sa fie un spirit de sacrificiu, un altruism copiat de la cel mai bun exemplu de altruism care a existat vreodata in istorie: Isus Hristos? Il alegem pe El, sacrificandu-ne pentru seamanul nostru, ca bunul samaritean? Sau, dimpotriva la baza acestui sacrificiu sta o dorinta ascunsa ca lumea sa te admire? Sta la baza dedicarii tale pentru celalalt mandria de a fi modest si dedicat?
  • Sau sa fie DEDICARE? O dorinta de acaparare a Persoanei Lui Sfinte, dorinta in care ne dam seama cat este de valoros, si atunci il vrem pe El cu orice pret? Si restul nu mai conteaza, sau nu ar trebui sa mai conteze, ci sa treaca pe locul doi.
  • O facem DIN DRAGOSTE? Sa fie alegerea noastra consecinta faptului ca VREM SA MERGEM PE URMELE LUI HRISTOS? Calea Lui e sigura, si esti sigur ca daca mergi pe urmele Lui nu ai cum sa gresesti drumul, si ai sa ajungi acolo unde te asteapta El. Si atunci sa fie dragoste pentru El – pentru ca Il urmezi; pentru ceilalti - ca ii ajuti, sau pentru tine insuti –  pentru ca iti vrei propriul bine, sa ajungi la El, si atunci mergi pe urmele Lui – cea mai sigura cale posibila?
  • Sau DIN COMODITATE? E mult mai usor sa te bizui pe altcineva, mai ales cand acel Altcineva e intelepciunea intruchipata, decat sa iti bati singur capul. E mult mai simplu sa te rogi si sa astepti un raspuns, ca sa stii incotro sa o iei, decat sa iti bati capul si sa te lupti cu indoiala: “Am facut alegerea cea buna sau nu?” Pare simplu, intr-adevar, dar rugaciunea nu e suficienta. Trebuie si sa inveti sa astepti, sa nu te arunci cu capul inainte, din entuziasm sau din graba, intr-o situatie din care s-ar putea sa nu mai iesi apoi decat cu foarte mare greutate…

Ce sta la baza relatiei tale cu Isus? Cum ti-ai defini tu relatia cu El?

” Vreau langa Dumnezeu ” :

.


Nu s-a publicat nici un comentariu deocamdată.

Lasă un Răspuns

Notă: Poţi folosi XHTML de bază în comentariile tale. Adresa ta de email nu va fi niciodată făcută publică.

Abonează-te la acest flux de comentarii prin RSS