Singuratatea lui Moise (1)
Am vazut de curand pe canalul Hallmark filmul “Cele 10 porunci” / The Ten Commandments. Un film in care s-au investit fonduri masive, atat in decoruri, costume, actori, figuranti, cat si in efectele speciale. Dar ceea ce mi s-a desprins din imagini si mi s-a fixat pe retina este singuratatea lui Moise.
Exista acolo o secventa, decupata din drumul prin pustia Sinai, in care Moise se arata obosit de menirea ce i-a fost data.
Vede in jur nemultumire, la adresa lui si la adresa lui Dumnezeu, dar vede si familiile care nu apreciaza ceea ce au, in timp ce sotia lui isi duce drumul ei, separat, impreuna cu parintii ei (tatal ei e interpretat de Omar Sharif) si fiul caruia nici nu-i spune ca Moise esta tatal lui, cand se afla fata in fata.
Singuratatea lui Moise… singuratatea lui Iona, a lui Pavel, poate si a lui David (pana intr-un punct). Este aceasta singuratate (auto)impusa o conditie sine qua non pentru a face Lucrarea lui Dumnezeu? Este impusa de Dumnezeu si acceptata de om, sau este impusa de om si acceptata de Dumnezeu?
Ar fi de discutat. Deocamdata doar (imi) pun niste intrebari.
Se pare ca oamenii mari sunt si oameni singuri si neintelesi de marea majoritatea a celor din jur, ba mai mult sunt considerati dusi cu pluta.
Sunt neintelesi de catre altii, dar ce or fi simtit ei?
La inceput sunt sigura ca s-au simtit foarte nedreptatiti, apoi cate o depresie din cand in cand si in cele din urma au inteles cum stau lucrurile si ca degeaba se enerveaza, degeaba isi lasa depresiile sa scape de sub control, cei din jur tot nu o sa ii inteleaga. Singuratatea nu este acceptata usor de nimeni, dar dupa o vreme cred ca vazand rezultatele, in cazul lui Moise, lucrurile pe care Dumnezeu le-a facut prin el, Moise s-a resemnat, a inteles ca numai asa se poate ,alta varianta nu exista si nici nu are rost sa incerce. Menirea lui era una clara, iar singuratatea era singura ambianta in care ar fi putut duce la bun sfarsit ceea ce Dumnezeu avea pregatit pentru el. Nu stiu de ce este asa, dar vad ca in Biblie, cei care au umblat cu Dumnezeu au avut parte de singuratate din belsug, singuratate care cred ca ulterior nu a mai fost perceputa ca singuratate, pentru ca au inteles care sunt lucrurile de pret si care sunt lucrurile fara valoare.
Apoi probabil ca ajunsi la o relatie intima cu Dumnezeu, a fost de ajuns prietenia si intelegerea Lui.
Si eu am vazut asta la personajele din Biblie prin care Dumnezeu a facut lucruri mari, care au ramas in istorie, tocmai de aceea am sesizat acest “numitor comun”. Iar secventa din filmul la care m-am referit e foarte concludenta.
Nu stiu daca ai vazut filmul: personajul interpretat de Moise sta retras, in desert, pe genunchi, si se cearta cu Dumnezeu.
Ajunsese la starea la care il sufoca acea izolare, neintelegere – cum ai numit-o tu. Tonul este agresiv, si intr-un fel ii cere socoteala lui Dumnezeu, ca nu a vrut el acea misiune. E impresionanta scena. E acolo disperare, frustrare, acceptare si intelegere, toate, una derivand din alta…
Dar DA, daca privim acum in istorie, ne dam seama ca amploarea lucrarilor lui Dumnezeu a meritat pretul insingurarii. Dar e pretul platit de altii… noi beneficiem de el in mod gratuit.
Si Isus a trecut prin asta. Si cat de greu trebuie sa-i fi fost, sa coboare din Armonia Cerului in limitarile pamantului, din relatia perfecta pe care o avea cu Tatal de la inceputuri, la acel “Eli, Eli, lama sabactani?” “Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai parasit?”
Eu as inclina pentru a doua varianta. Singuratatea e impusa de om in mare masura. Nu cred ca Dumnezeu a creeat omul ca sa fie singur; El, de pe primele pagini ale Bibliei, ne spune lucrul acesta Nu este bine ca omul sa fie singur” – Gen 2:18; – si apare Eva. Erau doi oameni acum; ba mai mult, Dumnezeu se intalnea in fiecare zi cu omul in racoarea zilei. Erau ei trei: Dumnezeu, Adam si Eva si totusi nu stateau singuri, insa pe masura ce timpul trece, si oamenii sunt tot mai multi, devin tot mai singuri.
Ma mai gandesc la trinitate; trei fiinte: Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Duhul Sfant. Nici ei nu sunt singuri, sunt toti trei la un loc, ii vedem ca conlucreaza mereu de-a lungul istoriei.
Cred ca singuratatea e impusa de satan in mare masura. Cand privesti in zilele noastre cel putin la generatiile “care s-au nascut cu calculatorul in brate” vezi atatia copii, adolescenti, tineri care stau in fata televizorului sau a calculatorului care se izoleaza pe zi ce trece tot mai mult de lumea reala. E doar opera diavolului. El stie ca atunci cand suntem singuri, suntem cel mai usor de infrant.
Nu neg ca in anumite cazuri singuratatea o poate cere si Dumnezeu, si poate fi si benefica.
Moise nu era singur, era inconjurat de foarte multi oameni, zilnic era batut la cap de diversi cu diverse probleme, asa ca nu cred ca este vorba de faptul ca nu avea cu cine comunica. Singuratatea de care se vorbeste aici este aceea care deriva din superficialitatea celor din jur care nu inteleg viziunea pe care o ai, care dispretuiesc ceea ce Dumnezeu a pus in tine si care nu pricep la urma urmei nimic. Probabil ca Moise ar fi preferat sa fie singur ca cucu undeva in desert decat sa fie inconjurat de atatia oameni care nu il intelegeau.
Singuratatea marilor oameni ai lui Dumnezeu din Biblie a fost necesara, pur si simplu nu se putea fara ea, tinand cont de felul in care functioneaza firea omului. Cei care au trecut prin perioade de singuratate, daca vor fi sinceri cu ei insisi vor putea spune ca la capitolul invataminte, singuratatea e cel mai bun profesor.
rose
E vorba de un MOMENT in care sta retras in desert, probabil pentru a putea vorbi cu Dumnezeu. Nu la o izolare continua, fizica, de ceilalti.
Ca si in cazul lui Iacov: Dumnezeu nu si-a trimis ingerul pana cand acesta nu a ramas singur. Asa e, cele mai memorabile lectii le primesti in singuratate. (de fapt am mai vorbit noi doua despre asta la un articol trecut)
lui_eduard
da, sunt multe feluri de singuratate, ai dreptate. Internautii insa nu fac acolo lucrarea lui Dumnezeu, cred.
Eu la acest tip de singuratate ma refeream
da, inteleg, ii raspundeam lui eduard
. Cred ca am vazut si eu filmul pe net acum ceva vreme, nu tot, dar am vazut o portiune care seamana cu ceea ce descrii tu, si mi-a ramas in minte pretul pe care a trebuit sa il plateasca Moise, pret care se pare este direct proportional cu marimea lucrarii la care a fost chemat
am inteles
Am auzit multi de expresia “poti fi singur intr-o mare de oameni” – si sigur ni s-a intamplat fiecaruia dintre noi la un moment dat. Cand nu te simti inteles in nici un fel si de nimeni si nu stii ce sa mai faci – te apuca disperarea. La urma urmei Moise era un om care il avea pe Dumnezeu si il iubea si il asculta, insa cei din jur incapatanti si orbiti de lucrurile lumesti, de necesitatile de o clipa nu l-au inteles, nu l-au ascultat. Cred ca disperarea era crunta si crede-ma ca inteleg sentimental acela de durere, de durerea singuratatii cand cei mai dragi de langa tine nu vad, nu cunosc si nu vor sa cunoasca; incepi sa vezi cum se creaza distanta mica la inceput si apoi din ce in ce mai mare de ajungi sa ti se para ca cele doua parti traiesc intr-o lume diferita – in care nici unul n-o intelege pe cealalta si fiecare o condamna intr-un fel sau altul. N-am vazut fata lui Moise dar imi pot imagina usor ce-o fi fost in sufletul lui.
Atunci cand nu mai esti inteles, incepi sa te razvratesti la inceput, sa argumentezi, sa demonstrezi, ba chiar sa te certi; apoi vine resemnarea si incerci sa fii poate mai putin bland in sentimente si mai calm; iar apoi vine disperarea cand ti se pare ca orice metoda ai aplica nu functioneaza; iar la urma vine chiar durerea – chinurile durerii din dragostea fata de ei. Toate lucrurile sunt in mainile Domnului insa, si oricum ar fi, El “da putere celui obosit”.
am cautat pe youtube secventa aceea, dar nu am gasit-o. Ar fi fost edificatoare… trece exact prin starile pe care le spui tu, mariutza, pe larg.
In articol sunt amintite mai pe scurt.
Eu cred ca atunci cand Dumnezeu locuieste in tine, esti diferit dar nu te instrainezi. Moise avea nevoie de liniste pentru a putea discuta cu Dumnezeu, avea nevoie de acea intimitate personala pe care o cere relatia personala cu Domnul. In ceea ce priveste viata sociala, Moise a fost in mijlocul actiunii, chiar deloc singur. In momentul in care Duhul te constientizeaza nu mai poti fi la fel, nu te simti confortabil in jurul celor ce-L urasc pe Dumnezeu.
Ai cumva un link imdb? Au fost mai multe filme pe tema asta.
Am raspuns si intr-un comentariu precedent ca am cautat pe youtube macar acea secventa, dar nu am gasit-o. E productie Hallmark. In rolul lui Moise joaca Dougray Scott, iar in rolul lui Ietro, socrul lui Moise joaca Omar Sharif.
Uite, am gasit aici linkul imdb:
http://www.imdb.com/title/tt0443412/
Cred ca Moise a avut perioadele lui de “instrainare”, in care simtea nevoia sa vorbeasca in intimitate cu Dumnezeu, si atunci, intr-un fel, se izola, statea singur in acele discutii. Aceasta din secventa relatata, e una din ele.
singurătatea pare a fi văzută mai mult dintr-o parte, de fapt nu era singur – era cu Dumnezeu . Dacă e să ne uităm ca oameni ,putem să-l şi compătimim . Dar cine suferă de depresie şi singurătate atunci când Isus este în el ? Acest sentiment regretabil apare doar la cei ce o doresc şi rămân absenţi la tot ce se întâmplă în jur .
Cred că în film (l-am văzut şi eu) este şi amprenta echipei de filmare.