Dincolo de aparente

In ce masura ne influenteaza imaginea (fizica) a cuiva in relatiile cu ceilalti? In cata masura? Cat de mult ne lasam pacaliti de aparente? Cat de mult se lasa Dumnezeu influentat de aparente?

Ce sunt aparentele? Conform DEX, “aparenta = APARÉNT, -Ă, aparenţi, -te, adj. 1. Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparenţă aşa cum se arată”.

Asadar aparenta este imaginea pe care ne-o formam, la prima vedere, despre ceva/cineva, fara a avea date concrete si istorice despre acea persoana, fara ca in aceasta formare a imaginii sa intre experientele noastre CU acea persoana. E posibil ca la formarea acestei pareri, impresii, sa ne lasam influentati de experientele noastre anterioare similare sau paralele, dar care nu includ persoana de fata. Iar datorita conexiunilor ce au loc in interpretarile noastre suntem determinati sa includem si acea persoana intr-un sablon prestabilit, sa o etichetam, sa o inregimentam intr-o categorie, ca “sa stim cu cine avem de-a face”.

La formarea impresiei noastre despre cineva contribuie atat aspectul fizic, cat si modul de dialog. Paler spunea: “Am invăţat că te descurci şi ţi-e de folos farmecul cca 15 minute. După aceea, însă, ar fi bine sa ştii ceva”. Si totusi, acele prime 15 minute pot fi decisive in mintea cuiva care nu sta sa treaca lucrurile prin filtrul lui Dumnezeu.

In fata lui Dumnezeu aspectul nu este important: Domnul Isus nu avea nimic frumos in infatisarea Lui: “El a crescut inaintea Lui ca o odrasla slaba, ca un Lastar care iese dintr-un pamant uscat. N-avea nici frumusete, nici stralucire ca sa ne atraga privirile, si infatisarea Lui n-avea nimic care sa ne placa.” (Isaia 53.2). Putea sa “aranjeze” Dumnezeu ca infatisarea Domnului Isus sa fie “rupta din soare”, sa arate ca un star de cinema. Si totusi, El a fost simplu, aratand insignifiant la prima vedere.

Moise a fost un balbait, si totusi Dumnezeu l-a ales ca sa-Si faca cunoscuta Legea prin El. Putea alege un demagog, dar a ales slabiciunea lui Moise pentru ca poporul sa vada taria Lui.

Petru era un repezit si un pripit. In momentul coborarii lui din barca pentru a merge pe apa, acolo unde il astepta Isus, ucenicii nu l-au crezut in stare sa-si duca hotararea pana la capat, pentru ca il vazusera in multe situatii incepand lucruri si actionand pripit, la repezeala, fara sa stea sa cantareasca situatiile. Ideea aceasta o prezinta John Ortberg in cartea “Daca vrei sa mergi pe apa, trebuie sa cobori din barca”. O alta dovada a pripelii lui Petru e felul in care a reactionat la prinderea Domnului Isus, in gradina Ghetimani: s-a repezit si a taiat urechea unui soldat.

Dumnezeu nu s-a uitat la varsta Sarei, varsta inaintata, si i-a promis lui Avraam, sotul acesteia, ca-i va da un mostenitor care va fi numeros ca numarul stelelor de pe cer (Geneza 15.5). Si-a amanat implinirea promisiunii cu 25 de ani! 25! De ce? Pentru ca sa nu se poata spune ca, totusi, Sara a nascut pentru ca avea inca varsta fertila. A asteptat ca aceasta sa imbatraneasca atat de mult, incat sa nu mai fie sperante logice, omenesti, previzibile ca ea sa nasca un copil. Pentru ca acel copil pe care ea l-a nascut sa fie dovada suprema a puterii Lui si a faptului ca Dumnezeu nu-si incalca niciodata promisiunile!

Pavel este un alt exemplu al faptului ca Dumnezeu isi alege oamenii de acolo de unde te astepti mai putin. Cel prin care Dumnezeu si-a dus la implinire planul de a forma mare parte din biserica primara era un prigonitor al crestinismului. A fost nevoie ca Dumnezeu sa-i zdrobeasca duhul atotcunoscator si supereducat la picioarele lui Gamaliel, pentru a-i arata ca invataturile lui erau gresit interpretate, desi fondul pe care erau construite era bun. Nu s-ar fi asteptat nimeni ca Pavel sa devina din prigonitor – prigonit, raportarea lui la ceilalti sa devina din ura – dragoste, si dintr-un maestru care urma sa aiba un viitor asigurat printre mai-marii intelepti ai Israelului sa devina un insignifiant predicator care predica pe la adunari improvizate pe ici pe colo invataturi gresite (in ochii fostilor lui colegi).

Iosif a fost un pusti rasfatat, praslea familiei, singurul copil dintre toti fratii care avea haina pestrita. Acum termenul de “haina pestrita” nu prea mai transmite mare lucru, dar in conditiile copilariei lui Iosif, in care se traia de pe urma ingrijirii animalelor, parintii acestuia nu-si permiteau sa stea sa buchiseasca la hainele copiilor. Le confectionau din ce aveau la indemana, fara a se pune simt artistic in alcatuirea confectiilor. Iosif a fost privilegiatul pentru care se lucrau haine unicat, in timp ce fratii purtau imbracaminte de serie. Asta i-a facut gelosi. Biblia nu da si alte amanunte referitor la rasfatarea lui Iosif din partea tatalui in detrimentul fratilor lui, dar ne spune explicit ca “fratii sãi au început sã-l pizmuiascã” (Geneza 37.11) si asta i-a determinat sa il vanda ca sclav, dupa ce initial aveau de gand sa-l omoare. Dintr-un copil rasfatat, bucuria tatalui lui, Iosif a trecut prin prigoane nemeritate si inchisori (Geneza 39 si 40) pentru ca Dumnezeu sa se foloseasca de el, si sa-si salveze poporul de la foame, aducandu-l in Egipt in conditiile in care acesta, Iosif, ajunsese prim-ministrul tarii, al doilea om dupa faraon, capabil si abilitat sa puna conditii si sa-si exprime preferintele pentru protejarea neamului lui.

Pentru Dumnezeu nu a contat nici infatisarea neagreabila a lui Isus, nu s-a uitat nici la balbaiala lui Moise, la faptul ca nu putea vorbi coerent, nu s-a uitat la grandomania lui Saul, zdrobindu-i duhul si transformandu-l in Pavel, nu s-a uitat nici la rasfatul lui Iosif si trecandu-l prin incercari dure s-a folosit de el sa-si scoata poporul din foametea care ameninta zona in care traiau israelitii. Dumnezeu nu s-a uitat la batranetea Sarei, la imaginea ei umilita in ochii slujitoarei care ii daruise un fiu sotului ei, Avraam.

Pentru Dumnezeu nu conteaza imaginea.

Dumnezeu nu o sa se lase pacalit nici de aparentele noastre, nici de infatisarile noastre, nici de faptul ca nu suntem niste frumuseti, nici de importanta pe care ne-o dam: de cat de grozavi ne credem, si nici de opusul acesteia: de complexele de inferioritate (bazate pe ceva real sau pe impresii). El va folosi slabiciunile noastre in favoarea Lui, a lucrarii Lui, pentru implinirea scopurilor Lui. El va lucra la timpul Lui, nu la timpul nostru, invatandu-ne astfel asteptarea, rabdarea si increderea in cuvantul Lui, in promisiunile Lui si in Cuvantul Lui.

Pentru Dumnezeu nu conteaza ceea ce conteaza pentru majoritatea oamenilor. “Domnul nu se uitã la ce se uitã omul; omul se uitã la ceea ce izbeste ochii, dar Domnul se uitã la inimã” (1 Samuel 16.7). Asa i-a spus Dumnezeu prin proorocul Samuel tatalui lui David cand acesta i-a prezentat pe fratii lui David. Dumnezeu il vroia pe David, cel mic, umil, care pazea si el oile… ca de altceva nu era in stare (vs.11). Si totusi, Dumnezeu l-a folosit pentru a face din el cel mai viteaz rege din intreaga istorie a israelitilor. Pentru ca Dumnezeu isi duce intotdeauna la bun sfarsit lucrarile incepute.

Crezi ca Dumnezeu se va lasa impresionat sau dezamagit de aparentele tale si ale mele? De imaginea pe care ne-o fabricam? Eu cred ca Dumnezeu vede dincolo de haina care-l face pe omul secolului XXI.