Larry Pyle – STOP mersului la biserica! Modelul de A FI Biserica lui Hristos

Ieri, am primit un mail cu acest powerpoint (l-am adaptat in Slideshow pentru a putea fi postat pe blog). Ce parere aveti de aceste imagini? Pe mine m-au dus cu gandul la o carte pe care am citit-o intr-un timp cand imi puneam intrebari referitor la biserica si Biserica. Este o carte foarte buna. Se numeste: “STOP mersului la biserica! Modelul de A FI Biserica lui Hristos” (click aici ca sa deschizi pagina cartii)

Iata ce descrie Larry Pyle, ce l-a determinat sa scrie aceasta carte: “Dupa mai mult de douazeci de ani de pastoratie, am ajuns intr-un punct in care eram gata sa renunt la biserica. Eram atat de dezamagit si de ranit de masinatii, de spiritul de competitie si de atitudinile de-a dreptul diavoesti manifestate de diverse grupuri din biserica, incat eram gata sa ma alatur celor care au renuntat sa mai mearga la biserica. N-am facut-o insa, ci m-am plecat pe genunchi, in cautarea lui Dumnezeu si a adevaratei Sale Biserici. Ceea ce am descoperit in urma caturii mi-a schimbat viata, si am incredintarea ca o va schimba si pe-a ta. Daca ceea ce cauti este relatie si nu religie, Evanghelie si nu barfa, legamant si nu competitie, atunci ai in mana cartea potrivita”.<!–[endif]–>

(Privesc la imaginile de mai sus si ma intreb: oare asta a vrut Dumnezeu cand a creat omul? Oare asta a avut Domnul Isus in vedere cand i-a spus lui Petru sa cladeasca Biserica Sa? Asta este motivul pentru care si-a dat viata Domnul Isus? Pentru ca noi sa stam sa ne minunam si sa ne mandrim de imaginatia omului care gandeste cladiri care mai de care mai traznite? Pentru ca noi sa ne simtim mandri ca “am mai vizitat” o biserica? Sa avem ce povesti la intoarcerea acasa, ce ciudate erau locasurile acelea ce cult(?) ? Oare asta, constructia cladirilor numite Biserici este lucrarea lui Dumnezeu? Sau a celuilalt, pentru ca sa ne creeze impresia ca slujim lui Dumnezeu si cand colo… Cartea lui Pyle m-a pus pe ganduri, in sensul ca, pana la citirea ei, nu sesizasem atatea diferente intre biserica si Biserica, intre biserica primara a Domnului Isus, si institutia numita in ziua de azi “Biserica” – indiferent de denominatia din care face parte. Mi se parea atunci ca acolo este slujit Dumnezeu 100%.)

Iata extrase din cartea lui Larry Pyle:

“V-ati intrebat vreodata ce-au gandit ucenicii lui Isus cand El le-a spus ca vrea sa Isi zideasca Biserica? Si-or fi imaginat un alt templu, cu o arhitectura diferita, ridicat in partea de nord a Ierusalimului? Sau probabil o sinagoga suficient de incapatoare sa adaposteasca sediul Sau general, birourile supraveghetorilor, ale episcopilor si prezbiterilor, si un centru ce conferinte cu mai multe mii de locuri?

Eu sunt convins ca celor care au auzit excalamatia lui Isus redata in Matei 16:18,19: “Si Eu iti spun: tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintelor mortilor nu o vor birui. Iti voi da cheile Impraratiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant, va fi legat in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant, va fi dezlegat in ceruri.” le-a fost foarte clar ce a vrut El sa spuna.”

“Dupa cum sunt convins si ca nici unul din multimea care-L asculta in ziua aceea nu si-a imaginat vreo cladire de o forma oarecare, ci au inteles pe deplin ca termenul eclessiadesemna oameni, si nu o cladire. Mesajul lui Isus a fost atat explicit, cat si exploziv. Isus a spus: “Voi zidi Biserica (Ekklesia) Mea, si portile Locuintelor mortilor nu o vor birui.” este un cuvant grecesc compus avand sensul de “chemare”. In Fapte 7:38 Luca se refera la Moise si la biserica (”adunarea”) din pustie. Este putin probabil ca vreunuia dintre cei ce-L urmau pe Hristos i-a fost dificil sa-i inteleaga mesajul [...] Esential pentru a intelege Biserica este sa-L recunoastem pe Cel care i-a anuntat instituirea. Sa identificam persoana pe care Matei o citeaza ca spunand: “Voi zidi Biserica Mea.” Este evident ca Hristos a vrut sa se asigure ca ucenicii sai stiau cine era Cel care face aceasta declaratie. Pentru ca altfel, ei ar fi fost – cum am fi si noi – lipsiti de putere, daca nu ar fi stiut acest lucru. Acesta a fost motivul pentru care Isus Si-a intrebat ucenicii: “Dar VOI cine credeti ca sunt?” Si raspunsul lui Petru la aceasta intrebare a fost: “Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”: (Ekklesia)

Pentru aceste cuvinte Isus l-a laudat pe Petru si i-a spus: “Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindca nu carnea si sangele ti-au descoperit lucrul acesta, ci Tatal Meu, care este in ceruri.”

[...] Comparand imaginea Bisericii contemporane cu Biserica pe care Isus a spus ca o va zidi, deosebirile sunt evidente. Isus a proclamat ca Biserica Sa va fi atotbiruitoare, pentru ca Duhul care a fost la inceput cu cei care au format-o va locui acum in ei. Biserica Lui va primi puterea de a duce oamenilor Evanghelia Imparatiei Lui: de a duce vestea buna celor saraci, de a-i vindeca pe cei cu inima zdrobita, de a vesti robilor eliberarea, de a da orbilor vederea si de a aduce libertate celor asupriti. In ce masura se aseamana Biserica zilelor noastre cu Biserica proclamata de Isus? [...]

[...] (O experienta trista) De-a lungul anilor, mi-am facut un obicei din a trimite scrisori personale si felicitari, cu ocazia zilei de nastere, fiecarui membru al familiei bisericii noastre. O data cu deschiderea erei calculatoarelor, s-a impus introducerea fiecarui nume in baza de date a calculatorului. In 1989, din nefericire, calculatorul nostru nu a facut diferenta intre cei ordinati sa slujeasca in biserica si membrii de rand, sau intre “pastori” si “mai putin pastori” si, dupa parerea catorva, aceasta a fost o scapare regretabila.

In timpul unei intalniri a comitetului bisericii, unul dintre membrii acestuia a explodat de manie. Cu fata rosie si indignat la culme, a inceput sa improaste acuzatii impotriva membrilor consiliului pastoral. Problema? Tatalui sau, un lucrator al Evangheliei, retras la pensie, calculatorul i se adresase cu apelativul “Dl”. Pentru acest membru al comitetului, asa ceva era egal cu blasfemie, asa ca situatia care aparuse impunea categoric ca pastorul sa-si ceara scuze [...]“

(Cati dintre noi ne mai gandim, atunci cand mandria si orgoliul incepe sa dea neavala, atunci cand frustrarile acumulate de-o viata (sau doar de-un timp) incep sa-si arate “coltii” – cati dintre noi ne mai gandim atunci – la intrebarea ucenicilor despre “cine va fi seful?” Isus trecea prin momente grele, teribile. Se apropia incheierea misiunii Lui, se apropiau Patimile. Si preocuparea de capatai a ucenicilor era sa se desemneze un sef dintre ei. Cat de trist a fost. Si cat de trist e si acum, cand fiecare dintre noi vrea sa aiba ultimul cuvant, sa determine o schimbare, un destin, uitand ca Schimbarea nu o poate face decat Dumnezeu. Pentru ca acesta este dreptul Lui, si pentru ca numai Lui ii sta in putere sa schimbe ceva, sa detina controlul.)

“Cum de au devenit lucratorii Evangheliei atat de obsedati de titluri, incat sa pretinda sa li se spuna “pastori”? De fapt, acesta nu este un fenomen contemporan, ci o problema veche care exista cel putin de pe vremea fariseilor din zilele lui Isus. Fariseilor le placea sa capete recunoastere in locurile publice. In mod special le facea placere atentia care li se dadea cand erau vazuti aducandu-si darurile in mod public si oamenii li se adresau cu “Rabbi”. Apoi, in secolul al patrulea, Constantin, imparatul Romei, a agravat si mai mult problema prin declararea crestinismului religie oficiala. Aceasta a reprezentat inceputul procesului prin care el a mutat sitematic Biserica din casele credinciosilor in catedrala, creand astfel un nou model care a schilodit Biserica pentru urmatoarele saptesprezece secole. Potrivit lui William Beckham, modelul catedralei impus de Constantin prezinta urmatoarele caracteristici:

<!–[if !supportLists]–>· oamenii merg la o cladire (catedrala)<!–[endif]–>

<!–[if !supportLists]–>· intr-o zi speciala a saptamanii (duminica)<!–[endif]–>

<!–[if !supportLists]–>· si cineva (un preot sau un pastor)<!–[endif]–>

<!–[if !supportLists]–>· face ceva catre ei (ii invata, le predica, ii absolva de pacate, ii vindeca)<!–[endif]–>

<!–[if !supportLists]–>· sau pentru ei (un ritual sau altceva de genul acesta care sa-i satisfaca) pentru un anumit pret (donatia)<!–[endif]–>

Cand Biserica a incetat sa se mai adune in case si s-a mutat in catedrala, s-au produs schimbari radicale:

<!–[if !supportLists]–>· inchinarea nu a mai fost participare ci observare<!–[endif]–>

<!–[if !supportLists]–>· cresterea nu a mai fost multiplicare ci adaugare<!–[endif]–>

<!–[if !supportLists]–>· ucenicizarea nu a mai fost pregatire “pe teren” ci pregatire in sala de clasa<!–[endif]–>

<!–[if !supportLists]–>· viata Trupului nu a mai avut un specific al ei ci a devenit simpla apartenenta la o institutie<!–[endif]–>

<!–[if !supportLists]–>· darurile nu au mai servit zidirii ci satisfactiei personale – ducand in final la paralizie spirituala<!–[endif]–>

<!–[if !supportLists]–>· imbracarea cu putere a ramas, dau nu cu puterea lui Dumnezeu, ci cu cea a omului<!–[endif]–>

<!–[if !supportLists]–>· cladirile si-au pierdut dimensiunea functionala in favoarea celei de locuri sacre de intalnire<!–[endif]–>

<!–[if !supportLists]–>· cei care studiau Biblia nu mai erau si implinitori ai Cuvantului ci doar ascultatori ai acestuia<!–[endif]–>

<!–[if !supportLists]–>· responsabilitatea cresterii copiilor a trecut de la parinti la biserica<!–[endif]–>

<!–[if !supportLists]–>· evanghelizarea nu s-a mai facut pe structuri avand in centru ideea de “mergeti” ci pe aceea de “veniti”<!–[endif]–>

<!–[if !supportLists]–>· apartenenta la o biserica a incetat sa mai insemne “producere” devenind “consumare”<!–[endif]–>

<!–[if !supportLists]–>· si conducerea a incetat sa mai fie facuta de slujitori chemati, cu daruri pentru aceasta, locul lor fiind luat de liderii de profesie.<!–[endif]–>

Ca rezultat al acestor schimbari, ideea de mers la biserica s-a imprimat adanc in mintile oamenilor si ale unui grup elitist, ajuns sa fie cunoscut sub denumirea de cler. Aceasta schimbare de model a dus la cresterea tot mai accentuata a lipsei de putere (dumnezeiasca) a bisericii. [...]

Contrar opiniei omului modern, Biserica nu a aparut pentru ca omul sa aiba un loc unde sa mearga dminica. Si nu a aparut nici pentru a fi un club religios si social sau un loc in care sa ne ascundem de diavol pana va reveni Isus. Biserica lui Hristos are un scop distinct pe aceasta planeta; un scop atat de maret, incat imaginatia noastra nu-l poate cuprinde si care da peste cap toate planurile lui satan de pe pamant. Am auzit vorbindu-se mult despre “ce” este Biserica: “mostenirea noastra, binecuvantarea noastra, etc.” Insa cei care descopera “de ce” este Biserica devin foarte periculosi pentru imparatia intunericului. Porivit apostolului Pavel, Dumnezeu intentioneaza sa-si descopere planul divin si universal stapanirilor din locurile ceresti prin nimeni altcineva decat prin Biserica Sa. Mai exact, El doreste ca “domniile si stapanirile din locurile ceresti sa cunoasca azi, prin Biserica, intelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu, dupa planul vesnic pe care l-a facut in Hristos Isus, Domnul nostru” (Efeseni 3:10,11).

Ce intentie are Dumnezeu cu Biserica Sa? Daca biserica este mai mult decat o cladire si mai mult decat un club religios, care este scopul ei? Este foarte bine ca citam pasaje din Biblie cand ne referim la Biserica, dar care este relatia noastra zilnica cu ea?

Biserica trebuie sa-l REprezinte pe Hristos. Da, chiar asa, trebuie sa-L prezentam pe El din nou. Prin autoritatea Sa, noi ll REprezentam pe El ca Supremul Stapan. Satan vrea ca lumea sa creada ca el inca controleaza pamantul, insa de la Calvar lucrurile stau altfel. Pana nu a venit Isus, Satan a stapanit complet pamantul si l-a distrus, chinuindu-i pe toti oamenii. Cu Satan, care avea autoritatea de a lua decizii, omenirea ii era supusa, slujindu-l in toate lucrurile si cazand intotdeauna in capcana intinsa de El. Ca rezultat, omul nu reusea niciodata pe deplin sa se elibereze de sentimentul de vina care insotea orice cadere. A venit insa Isus, Supremul Stapan. Cel puternic a fost infrant de catre unul mai puternic decat el, si printul acestei lumi a fost detronat de catre Printul tuturor lumilor. Sosirea lui Isus pe pamant a fost semnalul divin al sfarsitului unei imparatii puternice si al inceputului unei Imparatii atotputernice. ISUS HRISTOS, Comandantul Insusi, a anuntat venirea Imparatiei lui Dumnezeu, si-a chemat, si-a delegat si si-a imputernicit Biserica sa-si extinda Imparatia si sa o consolideze pana se va intoarce El. Ca ambasadori ai imparatiei Lui noi il REprezentam pe El ca biruitor asupra pacatului, bolii, iadului si mortii. Am fost insarcinati sa lucram impreuna cu El (Hristos in noi) pentru a impune victoria de la Calvar. Misiunea noastra este de a duce intregii omeniri vestea buna ca Imparatia lui Dumnezeu a biruit imparatia intunericului.

Ioan scrie din insula Patmos, unde fusese exilat: “Ingerul al saptelea a sunat din trambita. Si in cer s-au auzit glasuri puternice care ziceau: “Imparatia lumii a trecut in mainile Domnului nostru si ale Hristosului sau. Si el va imparati in vecii vecilor”.” (Apocalipsa 11:15) Cu multe secole inainte de Pavel si Ioan, David scria intr-un duh profetic: “Cere-Mi si-ti voi da neamurile de mostenire” (Psalmul 2:8). Cui vorbea Dumnezeu si cui era El dispus sa dea neamurile de mostenire? Din acest verset reiese clar ca psalmul din care face parte este unul mesianic, si ca Dumnezeu vorbeste Fiului Sau. Insa promisiunea aceasta nu este facuta numai lui Isus, ci si mie si tie. De remarcat ce scrie in Apocalipsa 2: “Celui ce va birui si celui ce va pazi pana la sfarsit lucrarile Mele, ii voi da stapanire peste Neamuri. Le va carmui cu un toiag de fier, si le va zdrobi ca pe niste vase de lut, cum am primit si Eu putere de la Tatal meu” (Apocalipsa 2:26,27). Da, chiar asa, prietene, mie si tie ni s-a acordat privilegiul de a stapani natiunile lumii, pentru ca am inviat impreuna cu Hristos si acum ii tinem locul pe pamant si avem autoritatea Sa.

Scopul ultim al Bisericii este de a stapani impreuna cu Hristos. Scriptura este plina de argumente in sensul ca Hristos vrea ca Biserica Sa sa fie singurul stapanitor pe pamant. Lui Petru, Isus ii spune: “Voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintelor mortilor n-o vor birui. It voi da cheile Imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant, va fi legat in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat in ceruri.” ( Matei 16:17,18 ) Luca ne spune ca i-a chemat la El pe cei doisprezece ucenici si le-a dat autoritate si putere peste toti demonii si capacitatea de a vindeca bolnavii (Luca 9:1) Din insula Patmos, Ioan scrie: “Fericiti si sfinti sunt cei ce au parte de intaia inviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos, si vor imparati cu El o mie de ani” (Apocalipsa 20:6)”

Dragul meu cititor, noi putem fi siguri ca pe satan nu-l sperie numarul mare de biserici, oricate ar fi acestea. Nu-l sperie nici profesionalismul corurilor si orchestrelor noastre. El sta foarte relaxat si linistit pe margine, atat timp cat membrii bisericilor se multumesc sa se adune in fiecare duminica, sa cante cateva imnuri, sa asculte o predica frumos structurata si sa se intoarca voiosi la modul lor de viata secular. Va trece insa la actiune imediat si va sari ca ars in clipa in care vreo persoana sau biserica va decide sa schimbe starea actuala a lucrurilor, sa ia in serios Evanghelia si mantuirea si sa-i ameninte intariturile. [...]

Ca pastor, probabil nu o data te-ai uitat peste membrii bisericii adunati la intalinirile de duminica si te-ai intrebat: “Unde este oare Biserica in aceasta multime?” De-a lungul anilor am observat in bisercile pe care le-am pastorit un lucru care m-a uimit si continua sa ma uimeasca. In fiecare duminica vin la biserica oameni care fac acest lucru regulat, isi dau zeciuiala, canta si pleaca acasa, neatinsi sau miscati in aparenta de ceva, membri sanatosi ai Trupului lui Hristos, am putea spune. Insa, in aceeasi multime, observ si din aceia care par intotdeauna ca vor sa se apropie mai mult de Dumnezeu, intotdeauna le este foame, si ar dori mai multa hrana spirituala, fiind gata sa invete mai mult despre El si sa slujeasca in Imparatia lui Dumnezeu. Atat m-a uimit si m-a preocupat acest fenomen, incat L-am rugat pe Dumnezeu sa-mi dea un raspuns. Si raspunsul ce mi l-a dat m-a socat! El mi-a spus: “In familia mea am atat copii cat si fii. Copiii sunt aceia care s-au pocait de pacatele lor, L-au primit pe Hristos ca mantuitor personal al lor si au intrat astfel in familia Mea. Fiii, insa, sunt aceia care cresc pana ajung maturi.”

Larry Pyle

(Notele scrise inclinat nu sunt extrase din carte)