John Ortberg - Daca vrei sa mergi pe apa trebuie sa cobori din barca

Da click pe imagine daca doresti sa comanzi aceasta carte

sau sa deschizi pagina ei din libraria online Kerigma

John Ortberg – Daca vrei sa umbli pe apa trebuie sa cobori din barca e o carte care se adreseaza ucenicului lui Isus, celui care vrea sa-L cunoasca mai bine, sa iasa din zona confortului personal, din zona aceea de siguranta la care fiecare dintre noi tine cu dintii.

( Nu pentru ca ar fi o zona buna, ci pentru ca e singura pe care o cunoastem. Ca o nota personala, imi amintesc momentul cand am aflat prima data de cartea aceasta: un prieten imi spusese ca i-a sosit prin posta o carte pe care o comandase. L-am intrebat cum se numeste. Mi-a spus titlul cartii, si, instinctiv, am avut un moment de retragere. Conversatia se desfasura pe Messenger, asa ca - cred - nu m-am tradat.

—> Eram la inceputul perioadei in care Domnul ma chema, iar eu il cautam. Concret, am avut “senzatia” ca ceva nu e in regula cu persoana respectiva. Nu l-am inteles atunci: “Cum sa-ti abandonezi confortul, siguranta” – ma gandeam eu – asta e fanatic!”. In timp apoi am invatat ce inseamna sa mergi la drum cu Domnul. Cat de frumos e sa-L lasi pe El sa te conduca, si sa mergi pe mana Lui chiar daca nu intelegi tot ce se intampla, de ce lucrurile sunt asa cum sunt, de ce-ti scoate in cale acele intamplari. Cat e de frumos e sa iesi, intr-adevar, din zona confortului personal, si sa pornesti intr-o aventura in care sa stii ca El te conduce, e alaturi de tine, si, mai ales, ca TE AFLI ACOLO LA CHEMAREA LUI! )

Cartea este construita ca o predica explicativa a fragmentului din Matei 14.22-33, umblarea pe apa a lui Petru. Petru a fost singurul om din istorie care a mers pe apa. Aventura lui nu a fost de durata, dar a avut o intensitate si un impact greu de inteles de ucenicii care nu au avut curajul sa-si abandoneze confortul (si asa vremelnic) al barcii, si au ramas in zona lor de siguranta. Petru insa a avut acest curaj. Cumva, in intunericul noptii, atunci, Isus a sperat ca macar unul dintre ucenicii Sai va intelege dorinta Lui si-si va asuma riscul sa paseasca pe apa spre El - spune Ortberg.

Inca din primul capitol al cartii, autorul identifica caracteristicile unui ucenic al Domnul Isus si sintetizeaza relatia cu El in 9 trasaturi ale ucenicului care vrea sa mearga pe apa spre Isus:

***

1. Cei ce umblă pe apă recunosc prezenţa lui Dumnezeu

Facand referire la David Garland, acesta scrie: “Garland subliniază faptul că verbul din original parerchomai („a trece pe lângă”) este folosit în originalul grecesc al Vechiului Testament ca un termen tehnic cu referire la teofanie - acele momente definitorii când Dumnezeu, „pentru scurt timp şi cu un mare impact, Se arată unui individ anume sau unui grup, cu scopul de a comunica un mesaj special”.” In vechiul Testament, Dumnezeu l-a pus pe Moise intr-o crapatura de stanca, pentru ca acesta sa poata vedea „când va trece slava Mea” „Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui.” Se observă un tipar în toate aceste întâmplări. În fiecare caz Dumnezeu voia să atragă atenţia cuiva - printr-un rug în flăcări, prin vânt şi foc, prin umblarea pe apă. În fiecare caz, Dumnezeu urma să cheme persoana respectivă la o lucrare extraordinară. În fiecare situaţie, persoana chemată a simţit teamă. Dar de fiecare dată când cei chemaţi au răspuns cu „Da” chemării, au experimentat puterea lui Dumnezeu în vieţile lor.

Aşa că atunci când Isus a venit la ucenici pe apă voind „să treacă pe lângă ei”, nu făcea vreo demonstraţie de magie, ci Îşi descoperea prezenţa şi puterea Sa divină. Matei vrea ca cititorii săi să ştie că, de cele mai multe ori, Iisus vine când este cel mai puţin aşteptat - la ora 3 dimineaţa, în mijlocul furtunii. Dale Bruner observă că, „în conformitate cu Sfintele Scripturi, capătul posibilităţilor umane este locul frecvent de întâlnire cu Dumnezeu”. Acele momente definitorii de întâlnire cu divinitatea vor veni şi pentru tine şi pentru mine. El Îşi cheamă încă discipolii să facă lucruri extraordinare. Şi dacă nu-L cauţi cu privirea, s-ar putea să-L ratezi. În barcă erau doisprezece ucenici şi unsprezece dintre ei nu ştim cum au reacţionat la acea voce. Probabil cu mirare, confuzie, neîncredere sau câte puţin din fiecare. Dar unul dintre ei, Petru, era pe punctul de a deveni unul care umblă pe apă. El a recunoscut prezenţa lui Dumnezeu - chiar în cel mai improbabil loc. A realizat că aceasta era o oportunitate extraordinară pentru aventură şi creştere spirituală.

2. Cei ce umblă pe apă discern între credinţă şi nesăbuinţă

Petru Îi spuse Celui ce umbla pe apă: „Dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe apă.” De ce include Matei acest detaliu? De ce nu sare Petru pur şi simplu în apă? Cred că pentru un motiv foarte important. Aceasta nu este o simplă povestire despre asumarea de riscuri; este în primul rând o povestire despre ascultare. Prin urmare, va trebui să discern între chemarea autentică din partea lui Dumnezeu şi ceea ce ar putea fi doar un impuls nesăbuit din partea mea. Curajul singur nu ajută la nimic; trebuie să fie însoţit de înţelepciune şi discernământ. Matei nu ridică în slăvi asumarea de riscuri. Ceea ce înseamnă că înainte ca Petru să coboare din barcă, se asigură că şi Iisus crede că e o idee bună. Aşa că cere clarificare: „Dacă eşti Tu, porunceşte-mi…” Şi acolo, în întuneric, cred că Iisus a zâmbit. Pentru că cineva din barcă s-a prins.

3. Cei ce umblă pe apă coboară din barcă

Înainte să trecem mai departe, vreau să te transpui în povestire. Imaginează-ţi cât de violentă trebuie să fi fost furtuna, dacă nişte profesionişti abia reuşeau să evite răsturnarea bărcii. Imaginează-ţi mărimea valurilor, puterea vântului, întunericul nopţii - şi nici o tabletă împotriva ameţelii! Acestea erau condiţiile în care Petru urma să coboare din barcă. Ar fi greu să umbli pe apă când marea e calmă, soarele strălucitor şi nu bate vântul. Imaginează-ţi cum e să umbli pe apă când valurile se sparg peste tine, vântul te doboară, pe deasupra e şi ora 3 dimineaţa - şi eşti mort de frică. Pune-te în locul lui Petru pentru o secundă. Ai o revelaţie de moment cu privire la ceea ce face Iisus - Domnul „trece pe lângă”. Te invită să participi la aventura vieţii tale. Dar în acelaşi timp, eşti speriat de moarte. Ce ai alege - apa sau barca? Barca e cât de cât sigură şi confortabilă. Pe de altă parte, apa e nesigură. Valurile sunt mari. Vântul e puternic. E furtună. Şi dacă cobori din barcă - oricare ar fi barca ta - există mari şanse să te scufunzi. Dar dacă nu cobori din barcă, este garantat că nu vei umbla pe apă. Aceasta este o lege imuabilă a naturii.

Cred cu putere că este ceva - Cineva - înăuntrul nostru care ne spune că viaţa înseamnă ceva mai mult decât statul în barcă. Ai fost făcut pentru ceva mai mult decât simpla evitare a eşecului. Este ceva în interiorul tău care te face să vrei să umbli pe apă - să părăseşti confortul existenţei monotone şi să te abandonezi în aventura umblării cu Dumnezeu. Iată o întrebare foarte importantă: Care este barca ta? Barca ta este orice lucru care reprezintă pentru tine siguranţă în afară de Dumnezeu. Barca ta este orice lucru în care eşti tentat să-ţi pui încrederea, în special atunci când viaţa ta devine furtunoasă. Barca ta este orice lucru care te ţine atât de confortabil încât nu vrei să renunţi la el chiar dacă nu te lasă să I te alături lui Isus pe valuri. Barca ta este orice lucru care te trage înapoi de la aventura uceniciei extreme. Acesta era şi cazul tânărului bogat din Biblie. Iisus i-a cerut să coboare din barcă („vinde tot ce ai, dă la săraci … apoi urmează-Mă”) dar el a decis să spună „Nu”. Avea o barcă prea frumoasă. Probabil un iaht. Era uşor manevrabil şi îi plăcea prea mult, ca să renunţe la el. Mă întreb uneori dacă acest tânăr a reflectat asupra întâlnirii cu Iisus când a ajuns la capătul vieţii — când era bătrân şi contul din bancă şi vitrina cu trofee erau pline. Şi-a mai amintit vreodată ziua în care Fiul tâmplarului i-a adresat chemarea de a risca totul pentru Împărăţia lui Dumnezeu — şi el a spus „Nu”?

Care este barca ta? În care zonă a vieţii tale te dai înapoi de la a te încrede pe deplin, cu curaj, în Dumnezeu? Frica îţi va spune care e barca ta. Părăsirea ei ar putea reprezenta cel mai greu lucru din viaţa ta. Dar dacă vrei să umbli pe apă, trebuie neapărat să cobori din barcă.

4. Cei ce umblă pe apă se aşteaptă să întâmpine probleme

Petru merge spre marginea bărcii. Ceilalţi ucenici îl urmăresc de aproape. Îşi trece un picior afară din barcă, ţinându-se ferm de margine. Apoi celălalt picior. Se ţine cu hotărâre de marginea bărcii, încheieturile îi sunt albe de atâta încordare.Apoi dă drumul bărcii. Se abandonează cu totul puterii lui Iisus. Deodată, pentru întâia oară în istorie, o fiinţă umană obişnuită umblă pe apă. Pentru câteva momente, se pare că pe toată suprafaţa apei se află doar Petru şi Iisus. Petru radiază de bucurie. Iisus este mândru de studentul Său. La aşa maestru, aşa ucenic. Atunci s-a întâmplat ceva. Petru „a văzut că vântul era tare”. Realitatea îl izbeşte şi se întreabă Ce-o fi fost în capul meu? Şi-a dat seama că era pe apă în mijlocul unei furtuni fără să aibă o barcă sub picioare - şi s-a îngrozit. Nimic nu se schimbase totuşi. Furtuna nu trebuia să-l surprindă. De vină a fost faptul că atenţia lui Petru s-a mutat de la Mântuitorul, focalizându-se asupra furtunii.

Ştim cu toţii ce înseamnă să vezi „că vântul e tare”. Începi o nouă aventură plin de speranţă. Poate fi vorba despre un nou loc de muncă; poate că experimentezi un talent de curând descoperit; poate încerci să-L slujeşti pe Dumnezeu într-un mod nou. La început eşti plin de credinţă - cer senin. Apoi te loveşte realitatea. Rămâneri în urmă. Opoziţie. Obstacole neaşteptate. Vezi vântul. Ar fi trebuit să te aştepţi - lumea este în general furtunoasă. Dar într-un fel sau altul, necazurile reuşesc încă să ne ia prin surprindere. Din cauza vântului, unii decid să nu coboare niciodată din barcă. Dacă te hotărăşti să cobori, vei avea de a face cu vântul şi furtuna. Dar trebuie să ştii, nu există nici o garanţie că viaţa în barcă ar fi mai sigură. E periculos să cobori din barcă. Dar e periculos şi dacă nu cobori. Dacă locuieşti în barcă - oricare ar fi barca ta - vei muri în cele din urmă de plictiseală şi sedentarism. Totul este riscant.

5. Cei ce umblă pe apă acceptă teama, ca preţ al creşterii

Acum ajungem la o parte a povestirii care nu o să vă placă prea mult. Nici mie nu îmi place prea mult. Alegerea de a-L urma pe Iisus - alegerea de a creşte - este o alegere care nu face ca teama să dispară. Va trebui să cobori din barcă câte puţin în fiecare zi. Să mă explic. Ucenicii au urcat în barcă, au avut de a face cu furtuna, L-au văzut pe Cel ce umbla pe apă şi s-au temut. „Nu vă temeţi”, le-a spus Iisus. Petru îşi adună curajul, cere permisiunea de a coborî din barcă, vede că vântul e tare şi se teme din nou. „Nu te teme”, îi spune Iisus. Crezi că era pentru ultima oară în viaţa lui Petru când se temea? Iată un principiu profund în legătură cu umblarea pe apă: Teama nu va dispărea niciodată. De ce? Deoarece de fiecare dată când vreau să cresc, aceasta înseamnă că va trebui să păşesc în teritorii noi, să accept noi provocări. Şi de fiecare dată când voi face acest lucru, îmi va fi teamă. Teama şi creşterea sunt legate una de alta.Sunt la pachet.

Decizia de a creşte implică întotdeauna o alegere între risc şi confort. Aceasta înseamnă că pentru a fi un urmaş al lui Christos trebuie să renunţi la confort ca prioritate a vieţii tale. Nu prea ne încântă această veste, deoarece ne place prea mult confortul. Cei unsprezece ucenici erau un fel de „legume de barcă”. Nu îi deranja să privească, atâta timp cât nu aveau nimic de făcut. Cu toate acestea, Iisus caută încă oameni care să coboare din barcă. Caută oameni care să spună: „Doamne, sunt o legumă mică, dar sapă-mă Tu. ”Aşa cum vom vedea în această carte, ambele alegeri - riscul şi confortul - tind să crească până devin obiceiuri. De fiecare dată când cobori din barcă, devii mai dispus să cobori şi data viitoare. Nu pentru că frica dispare, ci pentru că te obişnuieşti cu frica. Realizezi că nu are puterea să te distrugă. Pe de altă parte, de fiecare dată când răspunzi negativ vocii care te cheamă, de fiecare dată când alegi să rămâi în barcă, acea voce îţi va părea tot mai îndepărtată. Apoi, la un moment dat, nu o vei mai auzi deloc.

6. Cei ce umblă pe apă ştiu să facă faţă eşecului

Ca rezultat al faptului că a văzut vântul şi pentru că a cedat fricii, Petru a început să se scufunde. Aşa că ne întrebăm: A eşuat Petru? Înainte să ofer un răspuns, daţi-mi voie să fac o observaţie despre eşec, pentru că în această carte vom vorbi mult despre asta. Eşecul nu este un eveniment, ci mai degrabă interpretarea pe care o dăm unui eveniment. Eşecul nu este ceva care ni se întâmplă sau o etichetă pe care o punem unor întâmplări. Este în schimb modul în care privim rezultatele. Înainte ca Jonas Salk să descopere vaccinul anti-polio care a funcţionat până la urmă, a încercat două sute de vaccinuri fără succes. Cineva l-a întrebat: „Cum te-ai simţit eşuând de două sute de ori?”alk a răspuns: „N-am eşuat în viaţa mea de două sute de ori. Am fost învăţat să nu folosesc cuvântul ‚eşec’. Doar că am descoperit două sute de moduri în care nu se poate vaccina împotriva poliomielitei.”

A eşuat Petru? Ei bine, într-un fel a eşuat. Nu avea o credinţă destul de puternică. Îndoielile erau mai puternice. „A văzut că vântul era tare.” Şi-a luat privirea de unde trebuia să fie aţintită. Se scufunda. A eşuat. Dar iată ce cred eu: Cred că în barcă se aflau unsprezece exemplare din familia eşecului, mai mari decât Petru. Ei au eşuat în linişte. În particular. Eşecul lor a trecut neobservat, necriticat. Numai Petru a cunoscut ruşinea eşecului public. Pe de altă parte doar Petru a cunoscut celelalte două lucruri. Doar Petru a cunoscut gloria umblării pe apă. Doar el a ştiut ce înseamnă să încerci să faci ceea ce nu-ţi stă în putinţă, ca apoi să simţi euforia faptului că eşti împuternicit de Dumnezeu să faci acel lucru.

Odată ce umbli pe apă, nu vei uita asta niciodată - pentru tot restul vieţii. Cred că Petru a dus cu el în mormânt bucuria acestui moment. Şi numai Petru a cunoscut gloria de a fi ridicat de Iisus într-un moment de nevoie disperată. Petru a ştiut, într-un fel necunoscut de ceilalţi, că atunci când se scufunda, Iisus era tot ceea ce avea nevoie pentru a fi salvat. A împărtăşit o legătură cu Iisus, o încredere în El pe care ceilalţi nu au simţit-o. Şi nici nu puteau, pentru că nici măcar nu încercaseră să coboare din barcă. Cel mai grav eşec nu este să te scufunzi în valuri. Cel mai grav eşec este să nu cobori niciodată din barcă.

7. Cei ce umblă pe apă văd în eşec o ocazie de creştere

De îndată ce Petru cere ajutor, Iisus este acolo. El îl ajută pe Petru în mod fizic, trăgându-l afară din apă. Dar îl ajută pe Petru să crească, arătându-i problema: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” Nu cred că Iisus era dur sau că avea o atitudine critică. De fapt, unul dintre detaliile care îmi plac în legătură cu întâmplarea aceasta este că Iisus face acest comentariu când e singur cu Petru. Textul spune că doar după acest comentariu s-au urcat înapoi în barcă. Probabil că Iisus - ca orice mentor de succes - nu voia să-l facă de ruşine pe Petru în faţa celorlalţi ucenici. Aşa că în timp ce-l ţinea cu mâna Sa puternică, îl ajuta pe Petru să localizeze sursa problemei sale. Problema era destul de clară: Poziţia lui Petru pe apă depindea de locul unde-şi focaliza privirea - asupra lui Iisus sau asupra furtunii. Dacă privea furtuna, se scufunda, dacă privea la Iisus umbla pe apă. Dar acum înţelegea dependenţa de credinţă mult mai profund decât dacă n-ar fi coborât niciodată din barcă. Disponibilitatea de a accepta riscul unui eşec l-a ajutat să crească. Nu ne place să dăm greş, dar şi mai neplăcut este să fim văzuţi de alţii că dăm greş. Datorită faptului că Petru se pune în poziţia de a da greş, el se pune în poziţia de a creşte. Eşecul este o parte indispensabilă şi de neînlocuit a procesului de învăţare şi creştere. Iată principiul după care acesta funcţionează: Nu eşecul este cel care te modelează; modul în care reacţionezi în faţa eşecului este ceea ce te modelează.

8. Cei ce umblă pe apă învaţă să aştepte după Dumnezeu

Povestirea noastră despre risc este şi o povestire despre aşteptare. Ucenicii au aşteptat în mijlocul furtunii până la a patra strajă din noapte înainte ca Iisus să vină la ei. Şi după aceea au avut de aşteptat până la sfârşitul călătoriei ca să scape de furtună. De ce nu a făcut Iisus ca vântul să se liniştească înainte ca Petru să coboare din barcă? Probabil pentru că ei - ca şi noi - aveau nevoie să înveţe câte ceva despre aşteptare. Trebuie să învăţăm să aşteptăm după Dumnezeu pentru a primi puterea de a umbla pe apă. Trebuie să aşteptăm până Dumnezeu va face să dispară furtuna. Într-un fel, „a aştepta după Dumnezeu” este cea mai grea parte a încrederii. Nu e acelaşi lucru cu „a pierde vremea aşteptând”. Înseamnă să te pui în mâinile Sale cu toată vulnerabilitatea ta.

9. Umblarea pe apă aduce cu sine o mai strânsă legătură cu Dumnezeu

Iisus caută încă persoane care să coboare din barcă. Dar de cesă rişti? Cred că putem găsi mai multe motive:

- este singura cale spre creştere reală

- este singurul mod în care se dezvoltă credinţa adevărată

- este alternativa plictiselii şi stagnării care îi fac pe oameni să se ofilească şi să moară

- este parte a descoperirii şi împlinirii chemării tale.

Cu siguranţă că sunt multe motive pentru a coborî din barcă. Dar este unul care le întrece pe toate: pe apă este Iisus. Poate că apa este întunecată, adâncă şi periculoasă. Dar Iisus nu Se află în barcă. Motivul principal care l-a scos pe Petru din barcă a fost că Petru voia să fie cu Iisus. Matei face referinţe repetate la acest aspect. Cererea lui Petru este: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe apă.” Atunci Petru a coborât din barcă şi a mers spre Iisus.

Ca rezultat al acţiunii lui Petru, atât el cât şi prietenii lui au ajuns la o mai profundă înţelegere a Maestrului lor. Au ajuns să înţeleagă mai mult ca oricând că îşi puteau pune cu încredere destinele în mâinile Sale. Au înţeles că Cel care urca acum cu ei în barcă era Acela care umblă pe valurile mării - şi I s-au închinat.

Dar tu? Când ai coborât ultima dată din barcă?

Am credinţa că metoda generală a lui Dumnezeu de dezvoltare în noi a unei credinţe profunde, plină de aventuri cu El, este de a ne cere să coborâm din barcă. Mai mult decât ascultarea unei predici grozave sau a citirii unei cărţi bune, Dumnezeu foloseşte provocări reale pentru a dezvolta în noi abilitatea de a ne încrede în El.

Avem tendinţa să căutăm o lume a confortului. Încercăm să ne construim vieţi uşor de administrat, previzibile şi cu un anume grad de siguranţă, pentru a menţine iluzia că deţinem controlul. Atunci Dumnezeu „trece pe lângă” noi şi dă totul peste cap. Chemarea de a coborî din barcă implică ocazii, crize, eşec de multe ori, teamă în general, suferinţă uneori, dar întotdeauna chemarea la o însărcinare prea mare pentru noi. Dar nu există nici o altă cale de creştere a credinţei şi a parteneriatului cu Dumnezeu.

Poate că a fost o perioadă în viaţa ta în care umblai pe apă în mod regulat. O perioadă în care inima ta se asemăna cu a lui Petru: „Porunceşte-mi. Spune-mi să vin la Tine.” O perioadă în care ai fi riscat să-ţi împărtăşeşti credinţa chiar dacă asta însemna că vei întâmpina respingere; în care ai dăruit, chiar dacă aceasta însemna sacrificiu; în care ai slujit, chiar dacă exista posibilitatea eşecului. Uneori te scufundai. Alteori pluteai pe deasupra apei. Dar trăiai pe muchia de cuţit a credinţei.

Probabil că acum, totuşi, a trecut ceva vreme de când ai coborât din barcă ultima dată. Poate ai o barcă frumoasă, cu scaune tapiţate şi stabilizatoare, ca să nu ţi se facă rău în timp de furtună. Probabil te simţi foarte confortabil în barca ta.

Dar Domnul trece pe lângă tine! Iisus caută încă oameni care să coboare din barcă. Nu ştiu ce înseamnă acest lucru pentru tine. Dacă vei coborî din barcă - oricare ar fi barca ta - vei întâmpina probleme. Este furtună şi credinţa ta nu va fi desăvârşită.

Riscul implică posibilitatea eşecului. Dar dacă vei coborî, se vor întâmpla două lucruri: Primul este că atunci când vei da greş - şi vei da greş uneori - Isus va fin lângă tine să te ridice. Nu vei fi singur în eşecul tău. Vei afla atunci că Iisus este Cel mai în măsură să te salveze - şi o va face. Iar celălalt lucru este că din când în când vei umbla pe apă.

John Ortberg

***

Acestea sunt selectiuni doar din Capitolul 1 al cartii, “Despre cei ce umbla pe apa”. Fragmentele cuprinse intre *** sunt copiate din acest capitol, consecutive, dar nu integrale (mai sunt paragrafe intercalate pe care nu le-am trecut aici).