Bonsaii

V-ati gandit vreodata cat de batrani sunt bonsaii? E adevarat, scrie varsta pe fiecare eticheta atasata ghiveciului. Dar ce batrani sunt…! Niste copaci care nu au apucat sa mai creasca. Carora li s-au mutilat ramurile, din motive estetice, pentru a fi pe placul colectionarilor de bonsai. Ca o pasare careia i s-ar mutila aripile ca sa nu mai zboare, sa nu-si paraseasca stapanul.

—>

Ma uitam „pe vremuri”, pana in 89, la o piesa de teatru: „Centrul inaintas a murit in zori” Poate unii dintre voi va mai amintiti de ea, jucau Adrian Pintea, Mircea Albulescu, Cornel Coman, Gabriela Oseciuc. Era povestea unui colectionar de oameni. Mai bine zis de „vedete”. Colectiona pentru placerea personala si pentru delectarea musafirilor care-i vizitau „muzeul”, vedete din diferite domenii. Gabriela Oseciuc juca rolul unei balerine iar Adrian Pintea era un centru inaintas dintr-o echipa de fotbal. Jucator tanar, de perspectiva, afla peste noapte ca a fost cumparat de un proprietar. El credea ca e un proprietar de club. Dar de fapt, ce mare i-a fost mirarea cand a constatat ca trebuie sa fie ambalat si transportat la noua locuinta. Unde, fiecare vedeta statea pe soclul ei, in pozitia specifica, proprie „de lucru”. E trist. A fost o piesa trista, greu de inteles (cel putin de catre mine) in anii aceia.

Vedem din ce in ce mai mult cum tinerilor li se mutileaza aripile. Li se mutileaza sufletul. Cateodata mutilarea doare, alteori nu. Uneori e crunta, transanta, alteori subtila: li se ofera un model, un Idol, o Imagine de perspectiva. Sunt ademeniti de presa, prin televiziune, cinematografie, de imagini de vis, un viitor de vis in care li se promite ca vor fi lideri. De imagine, de grup, de idei… Un ceva murdar imbracat intr-un staniol auriu – cum spunea odata cineva. Si acelasi cineva spunea ca acesta arata bine atata timp cat nu zgarii poleiala, sa nu se rupa. Cat timp aparentele sunt intregi, nederanjate, totul pare frumos. Dar dupa ce s-a rupt, s-a zgariat, incepe sa-si dea pe fata adevarata „valoare”. Dar pentru unii atunci este deja prea tarziu. Pentru ca au fost deja prinsi in carusel. Pentru altii insa mai sunt sanse de scapare. Pentru ca nimic nu e imposibil pentru Dumnezeu. Trebuie doar sa te opresti din miscare, sa stai o clipa locului si sa-ti muti privirea de la murdaria in care esti la sfintenia lui Dumnezeu. El a spus: „Veniti la Mine, voi cei impovarati, si Eu va voi da odihna”.

Traim intr-o lume plina de „modele” care rapesc sufetele copiilor nostri. Ii ademenesc cu o viata usoara, plina de distractie si amuzament. Reality-Show-urile le „spun” ca asta e idealul in viata.

Cine e in spatele tuturor acestor ademeniri? Dusmanul, adversarul, vanzatorul… are multe nume. Intentia lui e sa-i indeparteze pe tineri (in primul rand) si pe oameni in general de Dumnezeu. Sau sa le inspire o forma de evlavie: un gest facut din superstitie si esti impacat cu Dumnezeu; un numar fix de versete citite zilnic din Biblie si ti-ai facut datoria. Din cand in cand o vizita la o biserica, si apoi starea aceea de multumire sufleteasca umple bateriile pentru inca o perioada. Tot lucrarea celui rau e: pentru ca lucreaza la aparente si te impiedica sa privesti in interiorul problemei, la radacina buruienii care creste, creste, creste, face umbra spicului de grau din tine, se aseaza intre tine si Soare, si nu o mai vezi decat pe ea. Si spicul se ofileste pentru ca buruiana il impiedica sa creasca.

Unii rotunjesc bonsaii pentru propria placere. Altii ca sa-i vanda, pentru ca ASA sunt pe gustul cumparatorului. Dar indiferent din ce motive sunt taiate crengile bonsaiului, tot mutilare se numeste. Devine un copacel care traieste in ghiveci, care este udat „atat cat trebuie”, cand doreste stapanul, o planta care nu va avea niciodata tovarasia unui copac de padure. Creste singur, trist, se ofileste, si e tuns periodic, ori de cate ori incearca sa-si intinda din nou crengile peste teritoriul limitat care i s-a pus la dispozitie.