Ronald Dunn - Cand cerul tace…

” Cautam intotdeauna calea cea mai usoara, suntem intotdeauna gata sa acceptam cel mai rapid remediu. Placerea imediata este la ordinea zilei.
Din nefericire, tratam in acelasi fel si viata de crestini. Vrem cu dispreare sa credem ca toate problemele s-ar putea rezolva daca am gasi numai butonul corect. Poate vom afla secretul la seminarul urmator. Poate cu setul acesta de casete, cartea aceasta, predicatorul acesta, vom gasi si calea spre intelegere. [...]

—>Paradoxal, cautarea unei experiente care sa ne echilibreze, nu face decat sa ne inrobeasca. Lucrurile care ma tin prizonier imi cer o vindecare grabnica, imediata, toate problemele rezolvate dintr-o data. Nu ma vor lasa sa cresc treptat, putin cate putin. N-au pic de rabdare pentru asa ceva. Trebuie sa te schimbi acum! Intr-o clipa! Complet! Ele tin cu tot dinadinsul sa sar de la adolescenta la maturitate intr-o singura zi, ca toate problemele existentei sa fie inlaturate printr-o singura si nemaipomenita experienta. Rezultatul? Un sentiment acut de vinovatie. Ce se intampla cu mine de toate merg anapoda? [...]
In timpul vietii noastre scriem doua carti. Prima e Cartea Viselor. O scriem cand suntem tineri, cand viata de sta inainte si suntem nerabdatori sa ne implinim visele. Este incarcata de emotie, aventura si dragoste; este plina de sperante, o profetie a tot ce vrem sa fim si sa facem.
Cea de-a doua carte o scriem cand ne ajungem din urma propriul viitor. Aceasta este cartea despre ceea ce am devenit cu adevarat. Este Cartea Realitatii – si orice asemanare intre cele doua este pur intamplatoare. De la bun inceput, Dumnezeu m-a luat prin surprindere, mi-a clatinat echilibrul, m-a gasit cu garda jos. N-a lucrat niciodata asa cum ma asteptam. Felul Lui de-a lucra cu mine este frustrant. De multe ori, in vreme de cumpana, a trebuit sa recunosc ca Iacov (Geneza 28:16): „Cu adevarat, Domnul este in locul acesta si eu n-am stiut.” Chiar atunci cand cred ca am totul, pierd totul. [...]
Cele mai crancene batalii ale noastre sunt impotriva lui Dumnezeu (Geneza 32:24-32). De ce este lupta atat de necrutatoare? Deoarece Dumnezeu doreste sa ne schimbam si noi ne opunem cu indarjire. Refuzam transformarea pe care o asteapta Dumnezeu, adica o schimbare adevarata. [...] Pe masura ce crestem, bataliile noastre impotriva lui Dumnezeu sunt tot mai crancene, uneori chiar mai dureroase. Problemele devin tot mai grave, consecintele tot mai profunde. [...]
Nu exista nici un eveniment care, singur, sa ne poata schimba viata o data pentru totdeauna. Nu ne rezolvam problemele vietii intr-o singura zi. Hotararile importante nu sunt luate dintr-o data, intr-un rastimp de 30 de secunde, in fata unui altar in biserica. Ele se limpezesc treptat, intr-o anumita perioada de timp, atunci cand suntem singuri in intuneric.
Astfel i-a aparut Dumnezeu lui Iacov. Nu uitati, imaginea coplesitoare din aceasta poveste este aceea a lui Dumnezeu ca Atacatorul. Ca un talhar viclean, „omul” planuieste sa-si surprinda victima nepregatita si fara aparare. Asteapta pana cand „Iacov a ramas singur”, fara cineva care sa-l ajute sau sa-l salveze. Intreaga povestire este scrisa ca un scenariu, acordand importanta fiecarui detaliu, chiar si jocului de cuvinte – Iacov luptand la Iaboc – si totul petrecandu-se conform planului.
Iacov era SINGUR. Singuri suntem si noi, singuri cu Dumnezeu. Intotdeauna se ajunge aici – doar eu si Dumnezeu. [...]
Odata un prieten mi-a destainuit cat de mult imi admira devotamentul si supunerea fata de Dumnezeu. Am incercat sa-i spun adevarul, dar n-a inteles. uandu-mi intreaga experienta, nu gasesc nici macar o singura data cand m-am supus voluntar lui Dumnezeu, nici un sacrificiu nobil pentru El. Mai curand, sunt constient ca El este Cel ce lucreaza in fiinta mea, nu eu lucrez, sunt ales, nu aleg, recrutat, nu participant activ. [...]
Stiu ca e importanta libertatea de optiune a cuiva si responsabilitatea sa; dar ceea ce vreau sa spun eu este ca sentimentul care ma insufleteste nu este unul de sacrificiu nobil. In mintea mea, Il vad pe Dumnezeu tarandu-ma pas dupa pas pe drum, in timp ce eu ma zbat si tip. Ma cunosc prea bine. In sinea mea, sunt un razvratit, si daca Dumnezeu m-ar lasa singur, as fugi.
Cel mai uimitor lucru este ca aceasta situatie imi da o pace adanca, pentru ca stiu ca Dumnezeu m-a inconjurat cu dragostea Sa si, oricat de impietrit as fi, nu ma va abandona, lasandu-ma de capul meu. Ma va urmari cu o dragoste incapatanta care nu ma va lasa sa plec.
De asemenea, am incredere ca ma aflu acolo unde El m-a condus. Si nutresc o convingere adanca ca ma aflu aici gratie harului Sau. Harul sau m-a adus pana aici si harul Sau ma va conduce acasa. Mi-ar placea sa pot spune ca initiativa a fost a mea, si tot a mea capitularea cea fericita. Si chiar am incercat – de cateva ori – dar am ajuns la epuizarea rapida a tuturor solutiilor, a devotamentului, a dragostei. Insa El mi-a ramas. “

Ronald Dunn

click AICI pentru a citi prezentarea acestei carti in libraria online de carte crestina Kerigma sau pentru a comanda aceasta carte